O poveste senzationala care sa ma defineasca ca roman – o explozie cu multa lumina si scantei? Nu a fost. Mai mult pot zica ca toata perioada de 27 de ani in Australia a fost luminata precum licuriciul lumineaza intunericul pe ici pe colo, pulsand si permanent taind bezna. Lumea m-a stie si semnaleaza ca exist dar am facut-o in asa fel incat nimeni nu s-a deranjat de existenta mea. Nu am fost de acord cu multe lucruri in cadrul comunitatii insa nimeni nu sa sinchisit sa-mi ceara parerea. Am suferit in tacere. Am suferit la inceputuri. Am suferit in Italia cand dupa sase luni de lagar m-am trezit ca nu mai am TARA. Am suferit cand pentru prima data de Ziua Nationala a Romaniei, la ambasada din Canberra ni s-a spus ca noi romanii din Australia suntem o ramura a Romaniei. Sigur NU! mi-am zis. Erau,”ramuri” poate cei care erau trimisi sa lucreze in strainatate, prin Iraq, prin Siria etc. nu noi cei care am fost luati de vantul sortii si acolo unde am fost asezati am prins radacini si am devenit vlastare noi: „Mini Romanii”, si nu sunt de acord nici astazi cand ni se cere noua romanilor precum alcolicilor sa recunoastem ca am fost „adicted la comunism” si prin,”minune” vorba lui Patapievici‚’trebuie s-o facem pentru ca vindecarea incepe cu recunoasterea – asa spune Freud’. Romanii n-au fost comunisti. Ei au fost intodeauna ceia ce sunt si vor fi in veci si faptul ca au trait sub sistemul impus din afara si i s-au adaptat lui „aparent” nu ii face handicapati sau cersitori. Deci: de ce sa>>>>>>>